Rasul e o boala. Ha-Ha-Ha
Ce si-au zis unii: ma, daca ii facem multe comentarii, nu se poate sa nu se simta si sa nu mai scrie ceva. Si au avut dreptate. Nu vreau sa fiu eu cel care indeparteaza zambetul de pe fata celui care se asaza la calculator si imi deschide blog-ul cu speranta ca va gasi ceva interesant. E naspa sa nu ti se intample ceea ce speri.
Apropo de zambet, el e cel ce precede rasul, si uite asa am facut legatura cu post-ul de azi. Eu am o problema, adica mai multe, dar acum vorbim doar despre una. Cand imi e mai naspa si mai naspa, atat de naspa cum nici finalul de la “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” nu e, mie imi vine sa rad. Si rad ca tampitul. Cred ca e ceva nervos sau gen, ca nu ma pot opri. Imi dau seama ca nu e OK, dar nu pot face nimic. Rad ca imbecilul. Hai sa va dau cateva exemple.
Prima oara mi s-a intamplat acum vreo 7 ani. Stateam in chirie intr-un loc, trebuia sa ne mutam si termenul limita era maine. Vorbisem cu cineva pentru inchirierea unui apartament si azi, la ora 23:00 da mama telefon la acea persoana, care spune ca totul a picat, ca nu stiu ce, si, deci, noi nu aveam unde sa ne mutam a doua zi cand trebuia sa plecam. Ce credeti ca faceam eu? Radeam ca dobitocul uitandu-ma la ceilalti cum ma privesc inmarmuriti. Mi se parea comica situatia. Sa trebuiasca sa te muti si sa n-ai unde. E ca si cum ar trebui sa mananci fara gura, comic, nu? Bonus fetele lor care se uitau la mine.
Mi s-a intamplat si cand, peste vreo sase luni, am ajuns sa dorm in fata blocului, fiindca nu mai aveam bani de chirie. Jucam carti cu un prieten si spuneam bancuri. Normal ca radeam, ce sa fac daca bancurile erau bune.
In clasa a XII-a aveam o mare dragoste. Si, la un moment dat, m-am gandit eu ca daca tot se apropie BAC-ul, ar trebui sa clarific situatia (care era de genul: eu te iubesc, tu stii, dar te faci ca ploua) ca sa nu ma distraga nimic de la invatatura. Si, intr-o dupa-amiaza de primavara, am facut eu tot posibilul sa schimb situatia de mai sus, dar nu am reusit. Eu, in loc sa plang (asta am facut mai tarziu), m-am dus la doua foste vecine, am baut putin si m-am distrat ca niciodata (pe una dintre cele doua atunci am vazut-o pentru ultima data. Nu mai stiu nimic de ea.) Am ras atat de mult incat, atunci cand am ajuns acasa si am incercat sa plang din dragoste (nu pentru Mircea Radu) nu prea am putut ca ma dureau toti muschii burtii de la ras. Uite asa am ratat eu un moment innaltator: sa plangi din dragoste. Cu adevarat poetic… HA-HA-HA!!!
Mi s-a mai intamplat si cand am aflat, cu o luna si jumatate inainte de BAC ,ca nu pot sa dau examen la geografie universala, deoarece dau deja la o geografie, cea a Romaniei, si nu se poate de doua ori la acelasi obiect. Mi se parea stupid, ca nu era ACELASI obiect, dar important era de ce nu stiuse directorul meu la timp acest lucru. Raspunsul e simplu: fiindca era, este si va fi dobotoc. Eu eram la Bacau cand am primit vestea. Eram la olimpiada la romana, tocmai ma plimbasem prin oras insotit de colega mea de banca si eram foarte bine dispus. Bineinteles ca m-a socat putin vestea. Adica te pregatesti tot anul la ceva (bine ca nu facusem pregatire cu un profesor, ca altfel ar fi fost si mai rau) si afli in ultimul moment ca nu mai este bine. Atunci colega mea mi-a zis sa dau la matematica, fiindca dadea si ea, si asa am facut si i-am anuntat pe prosti la telefon ca dau la matematica. Directorul imbecil si-a facut cruce (noi nu mai faceam matematica de un an, ca eram la filologie) si a zis ca sunt nebun si m-a intrebat de zece ori pana sa fie sigur ca nu ma razgandesc. Eu nu aveam nici o treaba. Dupa ce m-a lasat in pace, imi imaginam diverse scenarii impreuna cu colega mea. Cum ar fi fost daca as fi picat BAC-ul fiindca am dat la un obiect interzis. HA-HA-HA Sau, cum ar fi fost daca aflam cand intram in sala de examen ca nu pot sa dau la geografie universala. HA-HA-HA reloaded. La un moment dat, unul din profesorii care erau in zona ne intreaba:
– De ce radeti voi acolo?
– Spunem bancuri, am raspuns eu.
– Si poti sa le spui pentru toti?
– Nu, eu fac show doar la banca mea.
Si iar am inceput sa rad.
Cred ca am o boala, dar mie imi place boala mea. Pot s-o pastrez? Promit sa nu dau la nimeni. (Cei care mi-au cerut lucruri, cum ar fi ciocolata, miere de albine, fornetti sau alte chestii stiu despre ce vorbesc.)
P.S. Maine voi scrie lucruri serioase. Daca vreti doar sa va amuzati, puteti sa nu cititi post-ul de maine.
Buna Noapte TM!
