Nemuritorul

Sorry pentru absenta. Scriu din nou fiindca am chef de scris, fiindca n-am somn si, cel mai important, fiindca am vazut cum altcineva si-a omorat blog-ul in ciuda rugamintilor fanilor. Si mi-am zis ca toate lucrurile bune dispar, asa ca macar cele rele sa ramana, adica eu. (Nu dau nume referitor la cine si-a omorat blog-ul, dar stie ea.) Promit sa dau mai multe explicatii alta data. Acum sa povestesc ce patesc eu de fiecare data cand ma duc la pariuri. Nu chiar “de fiecare data”, da intotdeauna cand cel/cea de acolo nu isi mai aduce aminte de mine. Dialogul suna cam asa:

Eu: – Sarut mana, poftiti biletul!

Ea (se intampla sa fie si barbati dar foarte rar): – Ai 18 ani?

Eu: – Daaaa, de vreo cinci ani am 18.

Ea (uitandu-se la rucsacul-ghiozdanul meu din spate): – Pe bune?

Eu: – Nu, pe buletin (nu ma pot obisnui cu termenul Carte de identitate).

In general asta e de ajuns, dar uneori chiar scot buletinul ca sa arat ca am aproape 24 de ani. De aici se pot trage doua concluzii. Prima ar fi ca alea/aia sunt prosti. Foarte prosti. A doua concluzie ar fi ca eu arat foarte tanar. Asta nu poate decat sa ma bucure. Mi-am zis ca daca mi se mai intampla asa ceva si cand voi avea 30 de ani, inseamna ca sunt nemuritor si trebuie sa am mare grija la cei care imi vor zbiera violent; “There can be only one.”

Cam atat deocamdata. Scriu eu mai tarziu ceva….. sau nu.